R.E. As vrea sa incepem printr-o prezentare a trupei (istorie, componenta membrii)
P.R. Daca e vorba de "istoric", poate ar fi corect sa spun ca am pornit de la o cearta mai in gluma, mai in serios cu taica-meu, In care el apara cantecele vechi, chiar daca nu aveau o buna exprimare sau un mesaj clar, majoritatea traduse din repertoriul existent la vremea lui. Eram amandoi in masina, pentru o calatorie de sase ore, iar eu m-am aprovizionat cu muzica de care ascultam eu, pe care el n-o prea intzelegea. Cand sa schimb caseta (pe vremea aia) s-a apucat el sa cante, si l-am lasat vre-o juma de ora asa, singur. El incerca sa ma convinga ca alea-s cantece adevarate, iar eu gaseam greseli de exprimare si chiar 'dogmatice' cam la fiecare cantec. Intr-un tarziu, s-a enervat pe mine si mi-a zis: "Da fa tu alte cantece mai bune daca stii atatea, si lasa-ma pe mine in pace cu cantecele mele". Doamne, cata dreptate avea! In loc sa ma bucur ca am un tata credincios care isi practica credintza, eu ma luam la hartza cu el!
Dar mi-am zis ca n-o fi asa de greu sa fac un cantec. Mi-am dat seama ca daca vrei neaparat sa faci o piesa, nu-ti iese de nici o culoare, dar daca stai cu inima deschisa inaintea Lui, si te lasi coplesit de Maretia Lui Dumnezeu, trebuie doar sa scrii pe hartie ce-ti trece prin minte. Apoi, avand subiectul, masura, rima, si armonia vin aproape singure.
Cam asta ar putea fi punctul de plecare. Apoi am cautat oameni care au cam aceleasi gusturi muzicale, si ne-am apucat de lucru.
Pentru primul album, "TE PRIVESTE", am avut o colaborare cu mai multi artisti pentru interpretare, oferind spatiu pentru diversitate: Ligia Marin, Meda Horjan, Florin Demian, Patricia Pop, Florin Gherdan, Doroteea Tatu (solo la piesa 8), Iar la partea muzicala s-a implicat puternic Gabi Barutza la percutie, clape si chitari, Liviu Pop la chitari, Teo Popa la vioara si Gabi Dragan la tobe (ocazional). La al doilea album, "NEGRU SAU ALB", am mai apelat la un chitarist, Marius Alex Pop, un baiat "iscusit in lucrul lui", iar pentru interpretare, am colaborat cu Florina Ban in principal, si Fivia Covaci.
R.E. Ce va inspirat in alegerea numelui? si de ce PunctRO ?
P.R. Usor de retzinut, accesibil tuturor . Sau as putea zice un Punct in plus pentru muzica ROmaneasca, in invazia asta de muzica de import.
R.E. Vorbiti-ne despre muzica voastra...ce mesajtransmiteti, cui va adresati?
P.R. Mesajul pe care il transmitem in piesele noastre este foarte divers. Fiecare piesa are ceva de spus in mod individual. Ar trebui sa iau piesele la rand, sa vorbim despre asta. Vorbim de maretia, iertarea, dragostea, credinciosia Lui Dumnezeu, dar nu ezitam sa vorbim si despre greselile noastre care ne impiedica sa traim o viatza plina de victorie. Ne adresam oricui ne asculta.
R.E. Ascultand piese de ale voastre se poate observa cu usurinta un stil original, piese cantabile...foarte atragatoare si placute. Voi sunteti compozitorii muzicii si versurilor voastre?
P.R. In majoritate, da, suntem vinovati de texte si muzica noastra, cu unele exceptii. Avem in total si trei texte de la Petrica Lascau, doua traduceri pe primul album, un text de autor necunoscut (deocamdata) si o piesa adusa de Catalin Lata cu text de Nicolae Moldoveanu.
R.E. Ce reprezinta muzica in general pentru voi...dar muzica crestina in particular?
P.R. Muzica este inventia Creatorului, un mod de exprimare a starilor sufletesti inexprimabile in cuvinte, este ceva ce exista in fiecare din noi, in stare latenta. Cuvintele folosite in muzica, pot invia sau ucide. Noi ne-am obisnuit sa vorba despre muzica "crestina", dar muzica este neutra in sinea ei. Este o arta (sau asa ar trebui sa fie) care poate fi folosita ca suport pentru a transmite un mesaj vesnic sau trecator, pentru Dumnezeu sau nu. Sunt piese (din pacate) care pretind ca slujesc ambelor tabere, iar muzica n-are nici o vina in asta (vezi "O sole mio"---devenita "crestina" datorita unora care nu s-au putut desparti de ea, si i-au pus text crestin, sa o aiba la indemana, aducand-o in biserica).
In muzica produsa in veacul acesta, pe care noi il numim 'contemporan' Textul are valoarea primordiala, linia muzicala ar trebui gandita in asa fel incat sa ajute textul sa fie bine intzeles si patrunzator, iar orchestrorul e urmatorul care tine cont de text si gandeste locul fiecarui instrument in asa fel incat sa usureze munca textierului care vrea sa transmita ceva (daca are ceva de spus, bine-ntzeles). Daca nu, ramai cu o piesa sofisticata, incurcata si fara nimic de spus, iar ascultatorului nu i se atrage atentia decat cu orchestratii si interpretari vocale, si, se trezeste dintr-o data ca are un nou "talant": critic de arte!
Dar se poate intampla si invers, o muzica bine gandita sa iti trezeasca dorinta de inchinare, sau multumire, si sa fii inspirat la un text pe masura. Mi s-a intamplat si mie. (ex. piesa "Vreau sa merg").
R.E. Unde va pot gasi fani?...concerte...evenimente?
P.R. Pe site. Nu obisnuim sa concertam decat in caz de fortza majora. Pentru mine, scena = spectacol = expunere la laude si critici inutile, iar publicul se poate imparti in doua foarte usor, dupa un spectacol : fani si critici. La ce bun? Oricum, schimbarea mentalitatii (pocaintza) nu se face prin vedere, ci prin auzirea Cuvantului. Asa a fost dintotdeauna.
R.E. Va multumesc pentru acest interviu si va rog sa adresati in final un gand tinerilor, un mesaj celor ce va asculta si va iubesc!
P.R. Iubeste neconditionat! Cu sacrificiu!
Iarta din toata inima daca vrei iertare!
Rasplateste cu bine pe cel ce iti vrea raul!
Fii cumpatat la vorbe, si plin de actiuni folositoare!
[ 23.11.2007 ]