Japonia e o tara bântuita de numeroase cutremure. Japonezii s-au obisnuit cu ele si isi fac locuintele din materiale usoare. Cladirile înalte din orase se construiesc, folosind tehnologii speciale, ca sa poata rezista la cutremure. Cu multi ani în urma, într-o suburbie a orasului Tokio locuia o familie de misionari care se stabilisera acolo cu scopul de a vesti populatiei locale despre Cristos. Tatal familiei întemeie o bisericuta unde în zilele de duminica predica Evanghelia. Mama cânta la orga, toata comunitatea cânta imnuri duhovnicesti, iar fetita lor, ce nu împlinise înca un an, ramânea de obicei acasa. Parintii o lasau pe seama unei vecine care daca o auzea plângând, o lua la dânsa.
Serviciul divin începea dimineata la ora zece. Parintii se pregateau ca de obicei sa se duca la biserica, dar fetita lor facea nazuri, se framânta, plângea si nu voia defel sa doarma. Vazând asa, parintii hotarâra sa o ia cu ei.
Totul mergea bine, mama cânta la orga, tata predica, lumea asculta. Veni rândul rugaciunii de încheiere...dar deodata pamântul fu zguduit de un cutremur. Pretutindeni peretii caselor crapau si se prabuseau, stârnind nori de praf care îngreuiau respiratia...
"CUTREMUR!" - strigara cu totii. Japonezii nu mai vazusera demult un asemenea dezastru.
Predicatorul lua fetita în brate si se repezi într-un suflet spre casa, împreuna cu sotia lui, ca sa salveze, pe cât era posibil, câte ceva din lucrurile lor.
Tata se repezi în odaia fetitei sa scoata patucul în care dormea ea de obicei în lipsa lor. Il gasi complet sfarâmat, cu tavanul prabusit peste el. Daca fetita ar fi ramas în patucul ei, acum n-ar mai fi fost în viata.
Dumnezeu a salvat-o si aceasta n-a fost o simpla întâmplare. Fetita a crescut, a crezut în Dumnezeu si multi ani la rând I-a slujit cu credinta pe pamântul Japoniei. Dupa marturia ei multe suflete au venit la Cristos si au gasit în El vesnica lor mântuire.