Un om venind la un vestitor al Evangheliei mai devreme, a fost invitat sa-l astepte in biroul sau de lucru. Asteptand acolo, a vazut scris pe perete un cuvant: "Totusi". Si se intreba ce sa insemne acest cuvant. Cand a venit vestitorul Evangheliei, i-a spus:
"M-am straduit sa inteleg ce inseamna cuvantul acesta, dar n-am reusit. Un singur cuvant nu-mi spune nimic!". "Si eu ma silesc sa patrund intelesul acestui cuvant. Cat am inteles, mi-a fost o mare binecuvantare. Cuvantul este din Psalmul 73:23: "Totusi, eu sunt totdeauna cu Tine; Tu m-ai apucat de mana dreapta, ma vei calauzi cu sfatul Tau, apoi ma vei primi in slava". Invat sa-l pun in fata ochilor mei mai ales cand sunt ispitit, amarat, in intristare, in durere".
Suntem pe un pamant strain. Ispite ne pandesc la tot pasul. Greutati, nevoi, necazuri vin fara incetare in viata aceasta pe pamant. Lumea stie cum sa atraga sufletele, dar stie si cum sa le sperie ca sa nu vina la Domnul Isus, iar daca au venit, sa le atraga inapoi, fie ademenindu-le, fie prin amenintari. Dar daca putem spune: "Totusi, eu sunt totdeauna cu Tine", lumea nu-si mai poate atinge scopul. In Domnul Isus avem mai mult decat ne-ar putea da lumea.
O doamna mostenise o avere frumoasa si ducea o viata placuta, in lux si bogatie. Dar i-a murit sotul, apoi copiii, averea i s-a spulberat, copiii s-au dus si se gasea acum pe un pat de suferinta. Dar a invatat sa spuna: "Totusi, eu sunt totdeauna cu Tine". Curand a devenit o fiinta mai fericita decat fusese inainte, plina de pace si de nadejde.
Intr-o familie distinsa, singurul copil, o fata de treizeci de ani, zacea paralizata de douazeci si cinci de ani in pat. Alaturi de ea se afla Biblia, hrana ei de fiecare zi. Despre fiica lor, parintii spunea: "De cate ori suntem intristati, ingandurati, truditi, avand vre-o amaraciune, vre-o neintelegere chiar, venim aici la fiica noastra, care este pe patul de suferinta de douazeci si cinci de ani, si aici ni se deschide cerul". Fie numai prin suferinta pe care o indura cu atata rabdare, fie printr-un cuvant din Scriptura, fata lor era gata sa-i mangaie prin orice imprejurare.
Cand vizitam pe cineva bolnav, ni se intampla poate si noua sa spunem: "Mi-e necaz pe mine insumi din pricina nerecunostintei mele. Sa ma plang de ceva? Iata, fiinta aceasta, atat de bolnava de reumatism, de cancer, de tuberculoza... cata mangaiere, cata liniste, cata blandete, cata rabdare, cata seninatate degaja! Imi vad nerecunostinta pentru starea mea mult mai buna in care ma gasesc". Domnul nostru poate sa prefaca suferinta in binecuvantari, daca cel care sufera realizeaza prezenta Domnului alaturi de el si daca poate sa spuna: "Totusi, eu sunt totdeauna cu Tine". Lucrul acesta este o mare mangaiere pentru orice credincios. Sa vizitam mai bine casele de jale; inima ni se va face mai buna si nu ne vom mai permite sa ne ocupam cu nimicuri, cu denaturari, cu vorbarii. Sa ne ocupam cu Domnul Isus si cu lucrurile ceresti iar vorbaria sa inceteze! Destul intristam pe Duhul Sfant; sa nu mai facem aceasta, ca sa nu impiedecam binecuvantarile lui Dumnezeu rezervate pentru noi ca Biserica si pentru fiecare in parte.